Daruri pentru copiii de la Grădinița „Toți Sfinții”
În ziua sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, Părintele Mihai Cârstea a desfășurat o serie de activități catehetice la care au participat copiii de la grădinița din curtea Bisericii Toți Sfinții din Râmnicu-Vâlcea.
Părintele le-a vorbit celor mici despre modul în care sfinții ajută copiii, îndemnându-i totodată să fie prietenoși, ascultători și iubitori față de părinți și doamnele educatoare. Pentru darurile primite, copiii au recitat poezii și au cântat cântece de Crăciun.
„Copiii de la Grădinița Toți Sfinții cresc practic în curtea bisericii, fapt pentru care prezența noastră în grădiniță sau a lor în biserică a devenit un lucru obișnuit. Împreună cu doamnele educatoare desfășurăm activități educative cu tematică religioasă și ne bucură faptul că, în special în desene, copiii reprezintă o serie de valori precum bunătatea, prietenia și chiar o oarecare familiaritate cu sfinții care, nu de puține ori, fac parte din familie”, a precizat Părintele Mihai Cârstea.